Victimele inconștienței: un copil mort, iar alți șase grav răniți, după ce s-au electrocutat

Victimele inconștienței: un copil mort, iar alți șase grav răniți, după ce s-au electrocutat
Publicat: 23/04/2014, 17:29
Actualizat: 10/02/2019, 17:28

„Ne confruntăm cu o situație fără precedent: tot mai mulți copii se distrează urcându-se pe tren. Dacă până acum aveam câteva cazuri pe an, în ultimele două săptămâni am avut șapte astfel de cazuri, între care un copil decedat după ce s-a electrocutat și a căzut de pe tren, suferind multiple fracturi și traumatisme. Frecvent, aceste situații de gravitate extremă, care pun viața în pericol, afectează mai ales băieții de vârstă școlară și se soldează cu leziuni masive de arsură, precum și cu traumatisme asociate. Cred că avem nevoie de o campanie națională de conștientizare a pericolului la care sunt expuși copiii urcând pe tren”, a mai spus medicul Raluca Alexandru.

Trei copii au ajuns la „Grigore Alexandrescu”, în Săptămâna Mare, după ce s-au eletrocutat pe tren, iar din duminica Paștilor, zilnic, la același spital au fost aduși copii cu suferințe grave având aceeași cauză. Între aceștia, doi copii de zece și 11 ani, care s-au electrocutat în timp ce se aflau într-o gară din județul Caraș-Severin și au suferit arsuri grave.

„Copilul care a decedat avea 15 ani. Părinții trebuie să le spună copiilor că și dacă nu pun mâna pe fire, fiind mai înalți, fac arc electric. Cei mai mulți, însă, sunt electrocutați, iar arsurile sunt foarte grave. Apoi, mulți suferă politraumatisme, fracturi, fiind aruncați de pe vagon. Anual, aveam între șase și 10 copii cu astfel de probleme medicale. Severitatea leziunilor provocate de arsuri va impune un parcurs terapeutic îndelungat, cu intervenții chirurgicale seriate și tratament general susținut de reechilibrare hidroelectrolitică, susținere metabolică, hematologică și imună”, a adăugat medicul.

Potrivit purtătorului de cuvânt de la „Grigore Alexandrescu”, în special în sezonul cald, copiii de vârstă școlară sunt victime a numeroase accidente prin electrocutare, în zona triajelor de cale ferată și a liniilor de înaltă tensiune.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Scăpați de calvarul perdelelor șifonate, după spălare. Vă ia câteva secunde
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor